Precum viermii o aduc. Victime, fără cele mai mici bănuieli

Familia Ţîbîmenilor a fost o rudenie numeroasă în sat. Mama mai avea trei surori şi doi fraţi, dar rude nu chiar apropiate erau în tot satul, ba cumătri, ba nănaşi de cununie ş. Eu eram cea mai mare în familie şi trebuia să ajut precum viermii o aduc maică-mea în toate treburile gospodăreşti: să fac curăţenie, să pregătesc mîncare, să spăl vasele şi, desigur, mai aveam şi o însărcinare mai de răspundere — să stau cu fratele Gică, care era mai mic decît mine cu 4 anişori.

Şi eu, fiind în vîrstă de cinci ani, îmi faceam lucrul destul de conştiincios pentru educaţia fratelui, dar, mă rog, ca copil nu-mi mai dam bine seama de toate ce cunoşteau vîrstnicii. Mama trebuia să muncească în cîmp şi acasă, fiindcă tatăl era dus la concentrarea română.

Ţin minte că mama îmi lăsa ceva de mîncare mai bunişoară pentru sugaciul Gică şi eu, hrănindu-1, mai scăpam pe gît cîte o bucăţică de În fine, vroiam şi eu să mă joc cu copiii din stradă şi atunci fugeam şi uitam că sînt educatoare. Deseori mă jucam cu ghimpi de salcîm, cu care pe frunze de copaci coseam cu aşa-zisă maşină de cusut, adică înghimpînd pe frunze conturul unor siluete de precum viermii o aduc.

Mama mă lăuda, zicea că voi fi o bună croitoreasă.

Odată, văzînd că Gică nu vrea să doarmă, iar eu vroiam numaidecît să fug la joacă şi vroiam să zbucnesc cu fuguliţa, îmi dă prin gînd că aş putea să-i cos ploapele lui Gică şi el va dormi. Şi ce credeţi?! După prima înţepătură, a început să ţipe cît î1 ţinea gura. Am început să ţip şi eu, îmi trecuse de joacă. Nu mi-am mai dat seama de ce am facut-o.

Totuşi, cinstit i-am povestit mamei ce năzdrăvenii am făcut şi cred că vă pricepeţi ce mi s-a întîmplat pentru osteneala mea creatoare. Acum stau şi privesc în albume ferecate cum eram şi eu copil şi zîmbesc ca altă dată. Copilăria e un lucru minunat. Copilăria e o poveste ce te cuprinde şi apoi te lasă şi, cînd ajungi bătrîn, ai zice că a fost copilăria frumoasă, dar a fost, azi nu mai este şi s-a perdut în infinit. Nu mai existau grădiniţe de copii, nu mai existau jocuri electronice, computere, dar copilăria ne părea frumoasă şi ne-a rămas în amintire pentru totdeauna.

A fost pentru noi, micii, o copilărie fericită. Părinţii aveau nădejde în noi că vom asculta de poveţele lor şi ne mulţumeau pentru ajutorul nostru copilăresc. Ea nu făcuse multă carte, aşa era pe atunci. Copiii cei mai deştepţi puteau absolvi numai 7 clase, nu precum viermii o aduc existau aşa obiecte ca limbile străine, lipseau pedagogi cu studii superioare, dar, terminînd 7 clase, copiii aveau o temelie adîncă în ştiinţele predate.

Mama era o fiinţă de femeie foarte deşteaptă, ea se deosebea prin stăruinţa la învăţătură de alţi elevi. Ea povestea că, în anul cînd ea a absolvit 7 clase, numai 7 elevi din sat au terminat 7 clase.

Video Viermi pentru depistarea cancerului | geopav.ro - Site-ul de stiri al TVR

Mama, absolvind 7 clase a şcolii din Caşcalia, cunoscuse foarte mult. Pentru ea, cele 7 clase fusese o bună universitate. Vezi că pe atunci părinţii nu vroiau ca copiii să cunoască multă carte, mai bine să se ocupe cu treburi gospodăreşti, cu munca în cîmp, să îngrijească de vite ş. După război, mama lucra ca educatoare la grădiniţa de copii. În sat au fost înfiinţate primele instituţii sovietice.

Mama, numită de consăteni Mărioara sau Maruşca, era o fire de om foarte bun la suflet. Femeile din sat veneau la mama după pui de flori, căci, dacă erau de la Maruşca lui Modigă, se prindeau imediat. Pe atunci în copilăria mea, ţin minte că nimeni nu vindea, ci totul se dăruia. În grădiniţă, mama nu sădea legume după cum făceau alte vecine, dar sădea cele mai frumoase flori. Vecinei din dreaptă îi părea precum viermii o aduc că în grădina noastră cresc aşa flori frumoase.

Noi le îngrijeam cu mare dragoste negi pe căpăstru vindecă helminți, mama chiar vorbea cu florile, le lăuda că sînt atît de vrăjitoare şi minunate acele făpturi a lui Dumnezeu. De ciudă şi invidie vecina arunca gunoi peste minunatele flori.

Șocant: „Suntem groapa de gunoi a Europei!” Mâncarea-otravă consumată de români

Mama însă nu se supăra, dar se gîndea cum ar face ca această femeie ră să priceapă ce daună face. De aceea, de fiecare dată îi arunca buchete de flori peste gard în grădina ei nemăturată. Vecina şi-a cerut scuze şi se mira ce inimă bună are vecina ce creştea florile şi de atunci ea a devenit o vecină mai bună.

Dar noi, copiii, am crescut, am învăţat şi am părăsit casa părintească.

viermi intestinali la adulti

Numai iubirea părintească este o iubire către copiii săi eternă şi neînţeleasă, care suceşte minţile, pînă cînd sîntem copii şi încă nu avem noi copii. Dar cînd sîntem lîngă părinţi ai impresia că această perioadă de viaţă nu se va sfîrşi niciodată. Aceasta e vîrsta întrebărilor, dar timpul este roata universului, el este de fiecare dată exact şi nu ascultă nici o explicaţie. Timpul dăruieşte oamenilor viaţa, dar peste cîtva timp o ia înapoi. În acea vîrstă nu-ţi dai seama ce înseamnă mama.

O, mamă, gîndul îţi era numai la precum viermii o aduc, nu aveai o clipă de odihnă. Lacrimile erau un bun medicament pentru bolile tale, lacrimile tristeţii şi a bucuriei omeneşti. Lumea s-a născut dintr-o lacrimă a lui Dumnezeu, spune o legendă populară şi femeile plîng mai mult decît bărbaţii de cinci ori.

Mai vino, mamă, măcar odată-n vis, căci sînt singură şi mă lupt în taină, întinde-ţi braţele spre mine şi dojeneşte-mă de bine. În viaţa de apoi s-ar putea să ai mulţi prieteni,1a care să ţii mult, dar niciodată nu vei mai simţi dragostea şi blîndeţea pe care doar precum viermii precum viermii o aduc aduc ţi le poate oferi. Domnul să te binecuvînteze acolo unde eşti acum. O lumînare — pentru dragostea de mamă — voi înălţa în mijlocul stelelor, flacăra ei pură să ardă veşnic în faţa tronului lui Dumnezeu.

Cînd se organizase sovhozul, Drumul Nou, în sat la noi, mama îşi luase un angajament de a îngriji viermi de mătase. Acest lucru trebuia mama să-l facă acasă, fiindcă în gospodăria sovhozului încă cancerul nu e roz erau construite anumite încăperi pentru îngrijirea viermilor de mătase. Această ocupaţie era interesantă. De la început, mama primea 2—3 grame de viermişori atît de mici, încît se vedeau numai ca un vîrf de ac. În primele zile, era de ajuns să-i hrăneşti numai cu cîteva frunze de agude.

Pe zi ce trecea, creşteau văzînd cu ochii şi le trebuia cît mai multă hrană, doar ei se hrăneau numai cu frunze de agude sau şorcov. Ei cronţăiau frunza aşa de iscusit, de-ţi era mai mare dragul privindu-i rozînd frunza de la un capăt la altul. Noi precum viermii o aduc s-o precum viermii o aduc pe mama să strîngă saci întregi de frunză de agude. Noi ne căţăram pe vîrfuri de copaci şi mereu eram ocupaţi cu dobîndirea acestor frunze. Înainte de a începe ţesutul mătasei, viermii cronţăiau foarte multe frunze şi precum viermii o aduc perioadă de dezvoltare a lor era cea mai importantă, o perioadă de 2 luni.

După aceasta, venea timpul formării gogoaşelor. Atunci noi trebuia să aducem lăstari pe crengile cărora viermii îşi întindeau mătasea şi o depuneau ei pentru neuroendocrine cancer medscape forma gogoaşa, înăuntrul căreia îşi găseau mai apoi mormîntul, căci din cadavrul viermilor se iveau fluturii, care îşi depuneau iarăşi ouşoarele acestea mici, care iarăşi se dezvoltau în altă generaţie de viermişori de mătase.

După ce toţi viermii îşi găteau gogoaşa, noi le strîngeam şi ele erau transportate la Bender, la combinatul de mătăsuri.

Apoi, în ceaunuri mari, gogoaşele se ferbeau şi se elimina acest fir de mătase foarte subţire, din care se prelucrau diferite stofe fine.

Pentru acest lucru deosebit se plăteau foarte ieftin aşa zise-le lucrătoare.

Traducere "dei vermi" în română

Asemenea muncă era foarte migăloasă şi cu răspundere. Mama avea mereu grijă ca viermii să nu fie flămînzi sau nu cumva să se schimbe temperatura precum viermii o aduc încăpere. Această situaţie era foarte periculoasă pentru ei. Era dăunător desigur ca frunză să fie umedă, de exemplu, după ploaie. Vai de capul mamei, era mereu îngrijorată de starea viermilor.

Casa cea mare era eliberată pentru creşterea viermilor de mătase. Pentru noi copiii, desigur, această ocupaţie era nespus de interesantă. Să auzi cum cronţăie viermii şi să vezi cît de iscusit ei o rodeau de la un capăt la a îndepărtat din nou papiloma a crescut. Dar pentru mama nu mai exista nici sărbătoare şi nici pauză în această perioadă de dezvoltare a viermilor. Acum, cred eu că nu mai există adevărata mătase, adică adevărata mătase se transportă din alte ţări, cum ar fi din China.

Acum peste tot se vinde numai mătase artificială.

Paraziții - ucigași muți

În ultimii ani, mama ţesea covoare, tăia mereu lente din cîrpe. Numai ce auzeai cum bătea precum viermii o aduc spadă la covoare şi mai ales ea ţesea noaptea, cînd toată lumea dormea, dar pe ea n-o lua somnul, fiindcă avea tensiunea ridicată şi se temea, săraca, să nu moară prin somn. Totuşi de tensiune n-a scăpat, ea şi-a jucat rolul în ultimile sale zile.

A lucrat director de şcoală în satul Caşcalia. El organiza serate interesante, organiza grupe de dansatori cu care ocupase primele locuri la olimpiade şi concursuri raionale. Într-un timp a lucrat ca notar şi primar în sat. Fiind român de origine, avea o dicţie extraordinar de frumoasă. De o statură şi ţinută frumoasă, inteligent şi deştept, era foarte stimat de oamenii din sat. Terminînd studiile pedagogice în Timişoara, România, el îşi alege locul de muncă pedagogică în satul Caşcalia, raionul Căuşeni.

Aici o observase pe tînăra Marioară ce numai terminase 7 clase, tinerică, frumoasă şi bogată după cum se considera în sat. Ea a fost înfiată de Timofei Ţîbîrnă, om înstărit şi văzut în sat, căruia nu i-a dat Dumnezeu copii. Maruşcuţa era cea mai dulce fiinţă precum viermii o aduc acea familie.

În curtea lui Timofei Ţîbîrnă se înălţau două case, o curte mare, lanuri de grîne human papillomavirus vaccine review vii.

După cum tînărul pedagog numai avea nimic în afară de bastonul şi vioara ce îl însoţeau mereu, se gîndise că Mărioara ar fi o bună candidatură de soţie, măcar că ea era cu 13 ani mai tînără. Tot mai des în casa lui Timofei se afla ca oaspete tînărul pedagog. El se îndrăgostise întocmai, privind-o pe Maruşcuţa gospodărind pe lingă casă, harnică ca o furnicuţă. Din vorbă în vorbă, la un pahar cu vin, tînărul îndrăznise să o ceară ca mireasă.

Cînd deadea Timofei îi povestise despre convorbirea cu tînărul pedagog, fata se fîstîci şi, roşie ca macul, spuse că nu vrea să se căsătorească, că e prea tînără pentru a forma o familie şi încă nu înţelege nimic în acest domeniu. Este Ionel, bată-l norocul, care bea ca precum viermii o aduc mai stingă focul, Focul, care frînge inimioara, fiindcă nu-1 iubeşte Mărioara. Mărioara î1 iubea grozav, nu-şi mai găsea locul, dar vezi că deadea Timofei nu mai vrea să aibă un ginere hoinar, fără pămînt şi avere.

De tînărul pedagog erau îndrăgostite toate fetele din sat, paraziti u krvi covjeka se gîndeau că sînt simple ricerca anticorpi papilloma virus şi nu sînt de nasul acestui inteligent băiat. Pentru ce te plîngi tu, măi băiete, cînd pămîntul este plin de precum viermii o aduc Acest cîntec era preferatul tuturor consătenilor.

Sau cînta într-o seară la vioară, aici lîngă inima mea şi din strunele ei, ca şi din ochii mei, şir de lacrimi curgea. El cînta cu un tenor minunat… Avea un dor nemîngîiat, fiindcă a plecat de acasă după ce terminase studiile pedagogice fară voia părinţilor. De ce m-aţi dus de lîngă voi?

De ce m-aţi dus de acasă?

Viermii si parazitii intestinali Din Articole Generalitati Parazitii intestinali sunt specii vii care traiesc in interiorul unui organism viu gazdahranindu-se cu substantele nutritive ale acestuia. Acesti paraziti ajung in interiorul corpului pe calea aerului, apei sau prin mancare.

Tatăl meu venise în familia Ţîbîrnă fară bogăţie şi avere. Bogăţia lui a fost talentul, vioara, bastonul şi profesia frumoasă de pedagog. Da, tot timpul el a fost străin pentru neamurile Ţîbîrnenilor. Într-un fel, am fost şi eu precum viermii o aduc, fiindcă semănăm cu tatăl meu.

Dar soarta este soartă. Părinţii mei au vieţuit împreună aproape 50 de ani, au păstrat căsătoria prin acele nevoi şi chinuri.

Au fost vremuri grele, război, sărăcie, foamete, ocupaţie ba de ruşi, de români, de turci, Siberia, de care se temeau toţi pe atunci. Cică secretul soartei rămîne veşnica ghicitoare pentru toţi şi fiecare din veac în veac, din an în an, din zi în zi, din oră în oră.

Bătrîneţea este o lege a firii. Tatăl meu a vieţuit 96 ani, o vîrstă foarte înaintată. Se zice că viaţa care durează mai mult este un semn de civilizaţie, este un dar de la Dumnezeu şi o cucerire, o ocazie extraordinară pentru o convieţuire mai umană şi valoarea omului se măsoară după greutăţile prin care a trecut.

Dificultăţile îţi întăresc mintea aşa cum munca fizică îţi întăreşte corpul. După ce mama a decedat, tatăl a supraveţuit încă 13 ani, anume atîţia ani cu cît el era mai în vîrstă decît mama: — Cum te simţi?

Totdeauna singur, căci numai singurătatea îţi aduce împlinirea. Da, într-adevăr, înţelepciunea unui om bătrîn este şi o viaţă organizată. Inteligenţa unui individ se măsoară precum viermii o aduc cantitatea de incertitudini pe care e capabil să o suporte. Tatăl a fost capabil să se îngrijească, să se poarte cu consătenii, respectîndu-i, de a-şi lua pălăria din cap şi închinîndu-se pînă la pămînt. Aşa a fost pînă la 96 de ani.

Acelea au fost ultimile cuvinte ale unui om inteligent şi curajos. Glasul frumos de tenor şi l-a păstrat pînă la adînci bătrîneţi. În viaţa lui el n-a gustat nici o pilulă pentru careva boală şi nici nu a suferit de boli.

Cînd fuma, îl mai auzeai tuşind, după ce a lăsat fumatul, era totdeauna sănătos. În ultimii ani nu mai putea să cînte la vioară, îi tremurau degetele şi era cam trist.

La 96 de ani el nu uita lucrurile, creierul lui era mereu antrenat. Pentru dragostea unui trandafir, trebuie să suporţi spinii. Mintea omului nu este un vas care trebuie umplut, ci un foc care trebuie aprins. Tatăl meu a avut o viaţă zbuciumată, conţinutul căreia cuprinde o ironie amară. Soarta l-a zdruncinat şi împins în multe locuri, alergînd după speranţe irealizabile.

Şi acum, privind pietrele funerare de pe mormînt îmi fac grele impresii despre ei, părinţii noştri, Ion şi Mărioara. Aici se reîntorc amintirile despre ei, ce mi le-au făurit în mintea mea. Gîndurile mă izbesc spre acea zi, zi de Paştele Blăjinilor. Mi se zbate inima de cele mai puternice impresii ale unei zile triste şi reci de toamnă, cu noroi, abia se mişca automobilul în care î1 petreceam pe tatăl meu pe ultima cale. Precum viermii o aduc cu sora mea, Nina, stam lîngă sicriul din maşină, dar fratele Gică cu cumnata mea, Lora, conduceau funeraliile spre ţintirimul din dealul Caşcaliei.

Trecînd pe lîngă fosta casă părintească din drum spre ţintirim, cortegiul s-a oprit, şi tatăl precum viermii o aduc trebuia să-şi precum viermii o aduc rămas bun de la acel pămînt sfînt, stropit de sudoarea şi lacrimile sale.

Aici se înălţa o casă frumoasă construită de medicul veterinar, un om străin venit din alte părţi.